Le crépuscule des idoles

Nietzsche

 

  • Tu cours devant les autres? – Fais-tu cela comme berger ou comme exception? Un troisième cas serait le déserteur…Premier cas de conscience
  • Es-tu vrai? ou n’est-tu qu’un comédien? Es-tu un représentant? ou bien est-tu la chose qu’on représente? En fin de compte tu n’es peut-être que l’imitation d’un comédien…Deuxième cas de conscience
  • Es-tu de ceux qui regardent ou de ceux qui mettent la main à la patte? – ou bien encore de ceux qui détournent les yeux et se tiennent à l’écart…Troisième cas de conscience
  • Veux-tu accompagner? ou précéder? ou bien encore aller de ton côté?… Il faut savoir ce que l’on veut si si l’on veut…Quatrième cas de conscience.
Reclame

Jimmy

 

 

10491202_689154451134484_6553973209735469117_n

„…lume a noastra, pe care-o impartasim salbatic fara a ne vorbi. O lume in care te mentii cu greu, pentru ca e ireala, nefireasca, dar ale carei voluptati solitare te cheama de fiecare data cand te ratacesti.

Pumnii stransi, obrazul impietrit, mersul incapatanat inainte, fara gand si deci fara indoiala. Perseverenta inconstienta, iresponsabilitatea care darama ziduri si experiente si pauze.

Propriul zeu, creionandu-si net binele si raul si uitand de alte limite. Propriul zeu, idolatrizandu-si zeul.

Eu si Jimmy, noi doi nu ne iubim, nu ne cunoastem, si nu ne dorim compania unul altuia. Ne refuzam si ne ignoram reciproc fara ca vreunul dintre noi sa se simta lezat. Avem multe lucruri in comun, asta ne e clar si nu ne intereseaza. Adoram amandoi singuratatea, ne-o dorim cu furia oarba a aceluia care stie ca n-o va avea niciodata pe deplin. O cautam pretutindeni, o avem in privire si-n parfumul esarfei, o plangem, o comemoram si-i aducem ofrandele momentelor noastre de fericire pura.”

30 iulie 2008

Această prezentare necesită JavaScript.

„Dumnezeu stie cel mai bine ce face. El te apropie sau te indeparteaza de orice, in moduri in care nu te’ai fi gandit vreodata. Nu ceilalti isi influenteaza comportamentul fata de tine. Ei habar n’au ce inseamna pentru tine si ecoul pe care’l are comportamentul lor in viata ta. Si reciproca e valabila.

Ceea ce ma fascineaza, insa, e frumusetea crunta cu care Dzeu darama situatii care pentru tine pareau cimentate pe viata. Frumusetea drastica cu care te intoarce cu picioarele pe pamant, te reinvata (de cate ori, iti mai amintesti?) modestia si te impinge la nivelul tau. Parca intentionat iti arunca o pereche de aripi sa te ispiteasca si cu cat tu, copil nepriceput, zbori mai sus, cu atat doare mai tare tranta.

=== Vezi’ti de treaba ta, concentreaza-te pe ceea ce ai de facut si fa ceea ce nu raneste pe nimeni ( nici pe tine); daca ai exces de energie, orienteaza-te spre ceilalti, slujindu-le, iubeste in tacere, mult si tot, razvrateste-te cat mai putin, cat mai molcom. Inchide ochii si sufletul cand sangele ti-o ia razna, nu te sinucide in stil maniacal ===

Si nu uita  – DS… calm, calm, in stil chirurgical”

Your joke was too funny

O cheama S. Bucluc in ochi, mister in zambet, mers oarecum haotic si gesturi stighere. Ca majoritatea prieteniilor mele, nici cu ea nu stiu cum a  inceput. Nu reusesc niciodata sa identific momentul in care incepe, si, in general, uit rapid si sfarsitul.

Dar nu si cu ea…

Nu am constientizat in perioada aceea ce au insemnat crizele noastre de ras nebun de fiecare data cand eram intr’o incapere;  lucram impreuna si ne petreceam dupa amiezile mancand guma si dictand scrisori de iesire din spital. Adoram tigarile fumate in parcul spitalului, petrecerile nebune la care stateam pana dimineata si dupa care mergeam directla munca, bete manga si obosite. Imi trimitea  frecvent mesaje semnate „viitoarea ta cea mai buna prietena pe viata”, fraza de care radeam copios, pe cand ea zambea cu o expresie de copil piscat de un tantar.

Eram bine, munceam pe rupte, era vara, si o adoram; dar cu toata apetenta mea pentru personalitati atipice, nu incercasem inca sa o patrund, sa vad dincolo de ceea ce lasa sa se vada; lucrurile pe care nu le intelegeam le lasam sa treaca, ca si cum persoana ei nu ma interesa in mod special. Si totusi…

…a inceput sa se distanteze; brutal, dupa ce am fost spitalizata. Nu as fi dorit neaparat sa ma sustina, nu stiam ce inseamna sa ai asteptari de genul acesta de la cineva. Poate ca nu o vedeam ca pe o prietena, nu i’am cerut nimic. Dar schimbarea ei m’a dezorientat. Cu ce gresisem? Ce’am facut? OK, eram fisurata si OK, ma intorsesem prea devreme la munca si aveam dureri mari. Dar nu imi amintesc sa ii fi spus ceva dezagreabil. Sau sa ii fi cerut ajutorul in vreun fel. Oare asta sa fi fost problema? Prietenul meu de atunci era la mine, nu aveam nevoie de alt ajutor…

…nu intelegeam, si distanta era din ce in ce mai pregnanta. Aveam problemele mele, dar incomprehensiunea legata de comportamentul ei ma durea din ce in ce mai mult. Nu am intrebat’o niciodata ce s’a intamplat, m’am comportat ca si cum nimic nu se schimbase, in ciuda dupa amiezilor in care nici nu ne mai priveam in birou. Dictam scrisorile de iesire in liniste si abia ne salutam. De multe ori ieseam de la munca plangand si surprinsa de asta: ce mi se intampla? De cand plang eu pt o fata? Atunci am inteles ca ma atasasem de ea intr’un mod bizaroid si fara sa imi fi dat seama.

…anii au trecut si intr’o seara ne’am revazut: dupa mult alcool si inca si mai multe discutii in care am descoperit un suflet complet  pierdut, mi’am luat inima in dinti si i’am spus cat de mult m’a durut. M’a imbobinat cu o explicatie stranie din care am inteles doar ca nici ea n’a inteles nimic. N’am insistat, imi trecuse si imi puteam da seama ca ori nu vrea sa imi spuna, ori nu stia nici ea ce se intamplase.

…alti cativa ani mai tarziu, am primit un mesaj pe facebook, pleca in insule si isi cerea scuze „for being a bitch”. Fara alta explicatie. Era constienta de ce facuse, dar in afara de „nu eram bine in acel moment si nici nu iti pot cere sa ma ierti” nu am avut altceva. Nu am intrebat’o mai multe, nu’mi datora absolut nimic, insa nici acum nu am inteles ce s’a intamplat. Cum am reusit sa ma atasez de cineva in felul acesta, cum am reusit sa fiu ranita si cum se poate sa incurci sufletul unui om asa.

Dar acum face parte din bijuteriile sufletului meu si sunt sigura ca as putea’o lua de la capat daca ar reveni…

C

In oglinda din baie, intrebandu’ma daca fardul de pleoape gri sau maro..ce ar veni mai bine cu rochia neagra cu dantela si decolteu…ovalul fetei pe care il privesc in fiecare dimineata si seara, urmarindu’i cearcanele, pungile de sub ochi, voalul din privirea obosita… si dintr’o data, amintirea barului din centru, cu o bere si C, ascultand o melodie de whitney houston – ‘i will always love you’ cel mai probabil; pe vremea cand romanticismele nu’mi scoteau decat maxim un cinism oarecare aruncat in graba, ca sa imi maschez un dor nebun si neidentificat nici acum de un vis dintr’o alta viata. Constienta de interpretarea lui, ca as fi plina de emotiile acelui moment romantic, mi’am lasat totusi lacrimile sa curga in voie privind in gol…sau in interiorul desertului meu pe care il banuiam inca de pe atunci…

…prima relatie – C= baiat bun, eu 17 ani, el 19, inalt, frumos, cu masina, dorit de toate fetele pe o suprafata de 5 cartiere, pentru mine un parau de munte: vezi totul pana la fund, clar, superficial si previzibil. Plictisitor. Prima relatie, primul barbat consumat (in nici 6 luni), prima alienare masculina.

Dar o amintire profunda, a mea; primul moment de singuratate in doi, de emotionalitate paralela, de „wtf”amoros;

„si plang, si sper, si rabd, si’ti cer”….

I can’t get no sleep

… si nu vreau decat sa scap de acest melanj de surescitare si angoasa si ” I keep remebering, I keep remembering…my brain has no pity on me”. Cand parca toate urgentele vietii mele m’au napadit dintr’o data si trebuie sa le rezolv ACUM. Duminica, la ora 2 noaptea. Pentru ca nu mai am timp. Pentru ca l’am pierdut frecand menta in aceste 2 saptamani de concediu care mi s’au scurs printre degete. Si pentru ca maine ma va inghiti iarasi valtoarea de la munca. Cat de iratonal poate fi psihicul unui om!… Toate astea pentru ca am ratat deadline-ul unui congres. Ei, si ce? Oricum nu mai am ce face. Nu e ca si cum ar fi prima sau ultima data. S’a intamplat, lucrul e deja facut( sau, mai degraba, nefacut), dar asta e! Solutia nu e in nici un caz insomnia si agitatia. Maine ma asteapta o zi plina. Mai bine profit de timpul asta sa imi incarc bateriile de somn. 

… si eu care radeam de insomniacii angoasati…